POMPE SUBMERSIBILE PENTRU APE MURDARE
Ce sunt pompele de apă?
Comercializăm pompe care sunt folosite la transportul apei din puțuri, fântâni sau lacuri în scopul alimentarii diverșilor consumatori care deservesc locuința. Pompa de apă este alcătuită din trei componente principale: motorul, unitatea de pompare și carcasa. O pompa de apă poate fi categorisită după poziția în care este montată în pompa de suprafață (trage apa dintr-o fântână, puț, rezervor) sau pompa submersibila (este scufundată în lichid pe care îl împinge spre consumator).
Ce sunt pompele submersibile?
Pompe submersibile pentru ape curate au fost proiectate pentru alimentarea cu apă menajeră, irigații, transferul de lichide în rezervoare și aplicații din domeniul protecției mediului. Pompele submersibile de puț au rotoarele „inundate”, fiecare cu propriul lor rulment de ceramică/carbură de wolfram.
Pompa submersibilă este imersată în lichid pe care îl împinge către consumator. Este recomandat să alegeți o pompă submersibilă mai puternică decât ceea ce calculați în prealabil, pentru ca aceasta să nu funcționeze tot timpul în sarcina maximă, deoarece s-ar uza rapid.
Pompele submersibile pentru ape curate sunt folosite atunci când se dorește să se scoată apă potabilă din puțuri forate, fântâni sau rezervoare, alimentarea cu apă a locuințelor. De asemenea, acest tip de pompă submersibilă poate fi utilizat și în cazul inundațiilor, dar numai dacă apa este curată.
Pompele de apă NU se utilizează la pomparea:
-
– grăsimi sau uleiuri,
-
– apă sărată sau contaminată de la toaletă,
-
– lichide corozive,
-
– lichide ușor inflamabile sau explozive (cum ar fi benzina, motorina, parafină, diluanți etc).
Pompe și electropompe de la Proconsil Grup
Oferim consultanță gratuită înainte și după vânzarea de pompe și electropompe, cât și pentru celelalte echipamente industriale pe care le comercializăm. Nu ezitați să ne contactați la office@motoreductoare.ro sau la (+40) 0725 / 535 013 sau (+40) 0745 / 535 011 pentru a afla toate informațiile de care aveți nevoie.
Reguli pentru ca pompa de apă submersibilă să funcționeze fără întreruperi și defecțiuni frecvente:
– Densitatea lichidului – nu trebuie să fie mai mare de 1000-1200 kg/mc.
– Temperatura ambientală – nu trebuie sa depășească 40 de grade C.
– Cantitatea de incluziuni solide din mediul lichid în care pompa ape uzate va pompa – nu trebuie să depășească 10%.
– Pompele submersibile profesionale sunt conectate la o rețea electrică trifazată cu o tensiune de 380 V, iar modelele de uz casnic – la o singură fază, cu tensiunea de 220 V și o frecvență de 50 Hz.